Drept civil- consultanță, negocieri și reprezentare în litigii civile

Dreptul civil acoperă o gamă largă de situații care pot influența direct patrimoniul sau drepturile personale. Ofer consultanță, redactare de documente, negociere și reprezentare în fața instanțelor și autorităților, adaptate fiecărei situații juridice.

Avocat Andreea Chelaru din Baroul Iași - Experiență în drept civil și familiei

În dosarele civile analizez atent documentele și situația de fapt, stabilesc strategia procedurală și explic clar pașii astfel încât să puteți anticipa termenele, costurile și riscurile. Fiecare etapă este discutată împreună, pentru a lua decizii informate și rapide.

Mă ocup atât de prevenirea litigiilor, prin contracte corect redactate, cât și de reprezentarea fermă în instanță atunci când conflictul nu poate fi evitat.

Litigii și proceduri civile

  • reprezentare în litigii civile de orice natură;
  • asistență în proceduri de executare silită;
  • reprezentare în proceduri necontencioase;
  • asistență și reprezentare în fața notarilor publici;
  • reprezentare în relația cu autoritățile publice locale;
  • susținerea intereselor clienților în raporturile cu persoane fizice sau juridice;
  • obținerea avizelor și autorizațiilor necesare;
  • recuperarea creanțelor prin toate procedurile prevăzute de lege.

Succesiuni și moșteniri

  • consultanță în proceduri succesorale;
  • asistență în fața notarului;
  • reprezentare în litigii privind moștenirea sau partajul.

Contracte civile- redactare, verificare și negociere

  • redactarea contractelor civile și a actelor adiționale;
  • verificarea legalității, clarității și riscurilor contractelor deja redactate;
  • negocierea clauzelor contractuale pentru protejarea intereselor clientului;
  • identificarea și eliminarea clauzelor abuzive sau dezavantajoase (vezi și drept bancar pentru clauze abuzive în contracte bancare);
  • asistență în dispute privind executarea sau neexecutarea contractelor;
  • reprezentare în litigii privind încălcarea obligațiilor contractuale sau frauda contractuală.

De ce să apelați la un avocat specializat în drept civil?

  • interpretarea corectă a documentelor juridice;
  • prevenirea riscurilor contractuale;
  • strategie adaptată fiecărui caz;
  • timp câștigat și predictibilitate juridică;
  • reprezentare în instanță și în relațiile cu terți / autorități publice.