Ce este o clauză abuzivă?
O clauză care nu a fost negociată direct cu tine și care creează, în defavoarea ta, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (Legea nr. 193/2000). Dacă instanța o constată abuzivă, clauza nu mai produce efecte, iar sumele plătite în baza ei pot fi recuperate.
Cât timp am la dispoziție să contest o clauză abuzivă?
Constatarea nulității unei clauze abuzive nu se prescrie. Pentru recuperarea sumelor plătite se aplică, de regulă, termenul general de 3 ani, iar momentul de la care curge este interpretat diferit de instanțe și a fost limitat de jurisprudența Curții de Justiție a UE. De aceea, merită analizat cât mai devreme.
Cât costă un proces cu banca?
Acțiunile consumatorilor împotriva băncilor pentru protecția drepturilor lor sunt, de regulă, scutite de taxa judiciară de timbru (art. 29 OUG 80/2013). Rămân, după caz, costuri notariale, cheltuieli judiciare și onorariul avocatului, pe care îl stabilim transparent de la început.
Ce este darea în plată?
Procedura prin care transferi băncii imobilul ipotecat și stingi astfel datoria din creditul garantat cu el (Legea nr. 77/2016). Se aplică persoanelor fizice cu credite ipotecare de cel mult 250.000 de euro la data acordării, pornește cu o notificare transmisă prin executor, notar sau avocat, iar instanța analizează și condițiile impreviziunii.
Ce pot face dacă banca a pornit executarea silită?
Termenul general este de 15 zile, dar începutul său depinde de ce contești: actul de executare cunoscut, comunicarea sau înștiințarea popririi ori, pentru executarea însăși, încheierea de încuviințare, somația sau primul act cunoscut, după caz (art. 715 CPC). La poprirea veniturilor periodice, termenul debitorului începe cel mai târziu la prima reținere. Există reguli speciale pentru alte tipuri de contestații. Depășirea termenului poate atrage tardivitatea. Excepțional, art. 186 CPC permite repunerea în termen dacă dovedești o împiedicare temeinic justificată: trebuie îndeplinit actul și cerută repunerea în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării. Admiterea nu este automată; nu amâna verificarea actelor. Suspendarea executării se cere separat, în condițiile legii.
Ce înseamnă declararea scadenței anticipate?
Banca declară exigibil întregul credit rămas, de obicei după întârzieri la plată. Notificarea poate fi contestată dacă nu respectă contractul sau legea, iar o analiză rapidă poate deschide calea unei renegocieri.