Divorțul în România pentru persoanele aflate în străinătate
Pentru persoanele aflate în țară, procedura divorțului a fost mult simplificată în ultimii ani, părțile putând alege din cele trei proceduri legale: procedura administrativă de divorț prin acord la oficiul de stare civilă, procedura notarială de divorț prin acord și procedura judiciară (indiferent de existența sau nu a acordului).
În schimb, pentru persoanele aflate într-o altă țară care nu pot sau nu doresc revenirea în țară (unul sau ambii soți), singura procedură prin care pot divorța este procedura judiciară.
Procedura de divorț
Dacă este aplicabilă legea română, divorțul în instanță poate fi pronunțat prin acord, pentru motive temeinice care au vătămat grav relațiile dintre soți și fac imposibilă continuarea căsătoriei (cu stabilirea culpei unuia sau a ambilor soți, după caz), după o separare în fapt de cel puțin doi ani sau la cererea soțului a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei (art. 373 și 379 Cod civil).
Competența internațională: în ce țară se poate judeca divorțul?
Mai întâi se verifică dacă instanțele române au competență internațională. În domeniul Regulamentului (UE) 2019/1111, art. 3 folosește criterii alternative: reședința obișnuită a soților, ultima reședință obișnuită comună dacă unul încă locuiește acolo, reședința obișnuită a pârâtului, reședința obișnuită a unuia dintre soți pentru cererea comună sau cetățenia comună. Pentru reclamant există și criteriul reședinței obișnuite timp de cel puțin un an imediat anterior cererii, respectiv șase luni dacă este și cetățean al statului respectiv.
De exemplu, cetățenia română comună poate permite judecarea divorțului în România chiar dacă ambii soți locuiesc în străinătate. Cetățenia română a unui singur soț ori transcrierea certificatului de căsătorie nu înlocuiesc verificarea criteriilor aplicabile. Reședința obișnuită se stabilește din situația efectivă, nu numai din adresa înscrisă în acte.
Normele UE și convențiile internaționale aplicabile se verifică înaintea dreptului intern. Când sunt permise normele interne de competență, pot fi relevante și art. 1081 alin. (2) pct. 2 și 4 CPC, în limitele lor. Art. 915 CPC stabilește instanța din România, nu competența internațională. Competența pentru copii, întreținere și bunuri se analizează separat de divorț.
Legea aplicabilă divorțului
O instanță română competentă nu aplică automat legea română divorțului. România participă la Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 (Roma III). În domeniul acestuia, soții pot alege legea în condițiile art. 5–7; în lipsa unei alegeri valabile, art. 8 stabilește succesiv legături cu reședința obișnuită actuală, ultima reședință obișnuită comună în condițiile prevăzute, cetățenia comună și, în ultimă instanță, legea instanței sesizate. Legea desemnată poate fi și a unui stat din afara UE.
Roma III privește divorțul și separarea de corp; nu stabilește, prin el însuși, legea aplicabilă răspunderii părintești, întreținerii, numelui ori regimului matrimonial. Aceste chestiuni cer verificarea instrumentelor UE, a convențiilor și a normelor interne care li se aplică.
Certificatul de căsătorie: dovadă, traducere și transcriere
Transcrierea unui act străin în registrele române și traducerea sa în română sunt operațiuni diferite. Actul de căsătorie și formalitățile necesare pentru folosirea sa ca dovadă trebuie verificate în dosar, inclusiv traducerea și eventualele scutiri de apostilă sau supralegalizare. Lipsa transcrierii nu permite concluzia automată că instanțele române nu pot pronunța divorțul: competența și documentele se analizează distinct.
Unde se depune cererea de divorț?
Mai întâi verificăm dacă divorțul poate fi judecat în România. Dacă da, cererea se depune la judecătoria care deservește zona ultimei locuințe comune, dacă cel puțin unul dintre soți mai locuiește în zona acelei judecătorii.
Dacă nu ați avut o locuință comună sau niciunul nu mai locuiește în acea zonă, cererea se depune la judecătoria din zona în care locuiește soțul împotriva căruia se cere divorțul. Dacă acesta locuiește în străinătate, cererea se depune la judecătoria din zona în care locuiește soțul care cere divorțul, dacă instanțele române pot judeca dosarul.
Dacă amândoi locuiți în străinătate, puteți alege împreună orice judecătorie din România, printr-un acord expres. Dacă nu aveți acest acord, cererea este de competența Judecătoriei Sectorului 5 București. Alegerea unei judecătorii nu înseamnă, singură, că divorțul poate fi judecat în România.
Contează unde locuiți efectiv, nu doar adresa din buletin. Aceste reguli pentru alegerea judecătoriei sunt prevăzute de art. 915 Cod de procedură civilă.
Este obligatorie prezența părților la proces?
Divorțul se poate pronunța și fără prezența soților, atunci când aceștia sunt reprezentați de avocat și se face dovada reședinței în străinătate, sub rezerva aprecierii instanței asupra circumstanțelor concrete ale cauzei. În astfel de situații, reprezentarea juridică în procedura de divorț devine esențială pentru gestionarea eficientă a procesului.
Aspecte practice
Recunoașterea unui divorț pronunțat în străinătate
Pentru hotărârile care intră în domeniul Regulamentului (UE) 2019/1111, recunoașterea în România operează fără procedură specială (art. 30), sub rezerva motivelor legale de refuz. Regulamentul nu se aplică Danemarcei. Pentru procedurile judiciare începute la 1 august 2022 sau ulterior se aplică noul regulament; pentru cele începute anterior se verifică Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 și dispozițiile tranzitorii ale art. 100. Data hotărârii, singură, nu stabilește regimul.
Pentru statele din afara acestui regim UE se verifică mai întâi convențiile și tratatele aplicabile. În dreptul intern, art. 1095 CPC prevede cazuri de recunoaștere de plin drept; în celelalte situații poate fi necesară recunoașterea judiciară potrivit art. 1096 și următoarele. Nu toate hotărârile extra-UE cer aceeași procedură. Pentru Regatul Unit se verifică separat data începerii procedurii și regulile tranzitorii ale retragerii din UE.
Înscrierea divorțului în registrele de stare civilă
Recunoașterea hotărârii și înscrierea mențiunii de divorț sunt etape distincte. Mențiunea actualizează actele românești de stare civilă; nu înseamnă un nou proces de divorț. Pentru o hotărâre în regimul 2019/1111 se prezintă copia corespunzătoare a hotărârii și certificatul de la art. 36, anexa II; pentru actualizarea stării civile se verifică și faptul că hotărârea nu mai poate fi atacată. Pentru regimul 2201/2003 se folosește certificatul corespunzător de la art. 39, anexa I.
Documentele și eventualele traduceri se stabilesc potrivit regimului aplicabil și cerințelor autorității de stare civilă. Documentele din domeniul Regulamentului 2019/1111 nu necesită legalizare ori formalități similare (art. 90). Pentru alte documente străine, apostila, supralegalizarea și scutirile se verifică separat. Dacă actul de căsătorie străin nu este încă în registrele române, se verifică și transcrierea acestuia pentru înscrierea mențiunii; această formalitate nu se confundă cu competența instanței de divorț.
Cât durează un divorț?
Durata depinde de gradul de aglomerare al instanței și de varianta aleasă. Pentru divorțul prin acord, durata medie este 2–6 luni. Lipsa acordului poate duce la 8–10 luni sau peste un an. Aspectele legate de autoritatea părintească, locuința copiilor sau partajul bunurilor comune fac parte din sfera dreptului familiei. Instanța poate pronunța divorțul prin acord și atunci când trebuie să soluționeze neînțelegeri privind copiii. Dacă numelui după divorț i se aplică legea română, fiecare soț își alege individual numele, potrivit art. 383 Cod civil.
